O zi obisnuita de sambata, cand noi astia care ne mai pricepem cu 'teatrul' ne adunam sa facem o mica repetitie la sala Primariei, singura care inca ne suporta toate capriciile si toate nebuniile...si eu, trecator printre vise, ajung acolo si incep sa fac putina zarva. E o nostalgie ce pluteste in aer si o liniste, dar ne aducem aminte cu totii sau cel putin majoritatea si incepem sa dam drumul la repetitii ce niciodata nu vor fi complexe si competente.
Cu multa tragere de inima facem un mini snur, apoi cica va veni o mini vacanta de cateva ore, fara griji, fara telefoane, fara nici un fel de stres, ne rasfiram fiecare pe la casele cui ne are si ne pregatim fiecare cum putem...si bate ceasul de ora 12, deja aud telefonul undeva ca suna, dar nu dau de el..Dau.. si din telefonul asta al meu rece un glas de fetiscana ma ia la baza cum ca "De ce nu sunt la Posta?". Ma incalt cu fesul, pun papucii in cap si plec la drum..Pe drumul alb, zapada sfaraie sub fesul meu ce cu greu calc in el..Gluga in cap, ochelari de soare la ochi si parca toata lumea este a mea..
Ajung la locul bine stabilit si dau de trei actorasi plini de viata, cu ghetute, cu bocancei si inarmati cu multa veselie..Abia asteapta sa vada acea partie si acea zapada ce de prea multe zile ne-a invadat teritoriul si ne-a pus o perdea peste campul nostru vizual. In scurt timp apare si caleasca cu patru roti, ceva scaune si vreo 90 de cai prinsi de ea. Este o caleasca moderna si plina de viata. Caldura nu ne lipseste si pornim spre locul mult asteptat.
Ajungem imediat, ne coboram din caleasca fermecata si ramanem putin cu gurile cascate, uimiti de peisajul alb si de imensitatea dealurilor. Urcam prin zapada care ne ineaca genunchii si ne mananca din crema de la papuci..si urcam, urcam, urcam si dealul pare infinit. Facem un efort si putina intrecere, pana cand, intr-un final dealul pierde, iar noi castigam cursa plini de zapada. Plini de veselie, scoatem sacii si incepem sa planificam lupta : 3,2,1 si "fight".. Andreea da drumul la veselie si incepe nebuneala. Dupa cinci ture de sac, papucii si chilotii mi-s plini de zapada, dar incerc sa ma incalzesc putin gandidu-ma la fiinta ce de seara nu am auzit-o.
Un telefon delireaza atmosfera si tatal lui iulian isi anunta venirea, impreuna cu alti doritori de adrenalina si ceva vin fiert, ce este aurul din zapada alba si rece. Coboram in valea cea fara de sfarsit, ravasiti de puteri, plini de ganduri si inca uimiti de frumusetile naturi inca firave..Ajunge si tatal cu vinul. Numai cateva pahare si atmosfera prinde un grai de sarbatoare si veselie, putina caldura pentru corp si putina veselie pentru minte. Agitatia isi reface aparitia, iar amatorii de senzatii puternice urca iar dealul ce cu intreaga imensitate se apasa peste valea imbibata de zapada. Raman jos cu Iulian si Luana si hotaram sa mergem intr-o plimbare sa vedem ce alte frumuseti mai sunt ascunse in zapada asta calma. Facem niste poze si putina veselie, dar mie gandul imi zboara iar la acea persoana ce eu ..oo..o iubesc sincer si vad un colt de camp liber impresurat de zapada si iau nebuneasca hotarare sa-i fac o surpriza..Nu stiu cat de placuta. Bun.. Zis si facut. Ma apuc de facut o inima cu ajutorul coordonatorului de pe margine si reusesc intr-un final, dupa ce picioarele nu le mai simteam si mana dadea semne ca vrea sa ma lase singur. Fac o poza si eu cant in gandurile mele, scot telefonul si vreau sa o sun, dar ma stapanesc si il bag la loc, caci nu vreau sa deranjez sau sa creez probleme.
Mult timp nu mai stam si un prieten imi propune sa mergem pe jos acasa, aici nu ma gandesc prea mult la raspuns si ii zic "hai". Mergem si mergem, vorbind si deslusind aumite chestii care chiar nu le stiam si multe imi sunt folositoare...
...a fost o zi grozava si sper sa vina altele mai grozave..
